Jambiera

(articol aparut in ProSport, miercuri, 26 martie)

Acum 18 ani, romanii erau impartiti in doua feluri de strigate. Plecati-intorsi sa-si strige plecarea si ramasi-sculati sa-si strige ramanerea: « Noi am mancat salam cu soia! ».
Se fac mai bine de 3 ani de la prima discutie pe TV cu Radu Paraschivescu. Stiam ca discursul fotbalului are nevoie de voci ca a lui ca de aer. Stiam ca fotbalul are nevoie de vorbe bine cantarite, de o limba romana corecta, de povesti bine spuse, de intelesuri si subintelesuri deslusite cu inteligenta si umor.
Radu a anuntat in Gazeta ca pleaca in exil din fotbalul tribal. Isi permite, si asta e cel mai important lux din viata lui. Cand se va intoarce, nu-i voi striga cu spume la gura cat salam cu soia am mancat intre timp. Va sti si singur. Dar ii voi propune sa incercam inca o data sa-l prindem pe Dumnezeu de o jambiera.

Mi s-a luat!

(articol publicat in ProSport, miercuri, 19 martie)

Voua nu? Chiar va mai puteti bucura de fotbal? Va mai bucurati de o pasa maiastra, de un dribling fin, de o peluza plina-ochi, de tricouri, de iarba, de fosnetul plasei cand intra mingea in poarta?
Mai vedeti toate astea printre injuraturi si fumigene? Printre pumni intre galerii? Printre spurcaciunile pe care si le zic patronii? Printre acuzatiile de spagi la arbitri? Printre tipete si strategii subtile strigate in gura mare? Printre Tudori si Ivani?
Alooo! Se mai vede ceva? Mai joaca cineva si fotbal? Mai bine, mai rau, dar mai joaca cineva? Danciule? Mirele? Pancone? Trica? Bai, fratilor, voi de ce mai jucati daca clasamentul se face dupa cine tipa mai tare si cine fluiera mai prost? Voua nu vi s-a luat?
Ma consolez ca mai e o speranta. Mircea Sandu face apel: « stop vicierilor de rezultate si stop balacarelilor si jignirilor ». M-am linistit. Iar tarii o sa-i dam cat mai mult carbune.

Eltonisme

(aparut in ProSport, miercuri, 12 martie 2008)

Daca Elton era roman si pleca intr-un campionat exotic (cum e cel romanesc vazut din Brazilia si nu numai), ce ne-ar mai fi placut sa-l plangem! A plecat copilu’ dupa vorba unui om, omu’ a fost dat afara iar sefu’ lui a dat afara si copilu’!
Dincolo de oameni, cuvinte, bani, comisioane si spume la gura, Elton e fotbalist. Cate sanse a avut el sa arate ce stie? Stuttgart il asteapta pe Marica de asta-vara, de cand a virat banii la Sahtior, de exemplu.
Bineinteles, Meme se mai poate insela. Elton poate fi o gogoasa. Dar la cum a jucat Steaua in toamna, sigur era loc de Elton. Ba chiar era de dorit sa mai vedem si noi, daca nu o victorie, macar un dribling in 6 meciuri de Liga. Plus ca mingea era asa de mare langa el! Amintea de fotbalul cel mai frumos din lume, fotbalul copilariei, fotbalul in care o bucata de nisip de pe Copacabana sau una de beton dintre doua blocuri romanesti pot fi in acelasi timp Maracana.

Cercuri

Se facea ca s-a dus. Ca i se terminase chinul. Ca apasarea pe grumaz se curmase. Ca venise vremea sa-si inchida cercul.
Un cerc in care aparusem si eu spre final. Poate doar ca o frunza care sa-l acopere pe el, cercul de pamant. Si, in acoperirea asta, apucasem sa privim impreuna la cercul acela de aer, subtire. Sa-l admiram. Cu prietenie, cu cuvinte scrise si nescrise, rostite si nerostite.
« Si ? Eu ce fac ? » - m-am pomenit strigandu-l in soapta. « Mie cine imi mai spune ? Cine imi mai explica neintelesurile ? Cine ma mai desluseste ? Cine ma mai dojeneste laudandu-ma ? Incotro ? »
Transpiratia rece de pe sira spinarii a ramas si dupa ce m-am trezit. Dar a mai ramas ceva : cercurile lui, in cercurile mele.