Fara lumina

M-am trezit nauc in intuneric. Disparuse intr-o secunda tot ce credeam ca are rost. Si disparuse lumina. Si cu ea - sensurile. Si cu ea - directiile. Si cu ea - reperele. Si cu ea - eu.
Ciudat cum imi ramane cate ceva prin intuneric!
Intai, raman cu gandurile. Toate gandurile negandite pan-atunci. Nu m-am gandit ca vreau sa mor. Asta oricum fac in fiecare zi. Dar m-am gandit ca vreau sa traiesc totul, pana la capat. Vreau sa stiu cum va fi. Vreau sa traiesc cum va fi. Vreau sa simt cum va fi. Pe lumina imi doream misterul, in intuneric mi-e dor de certitudini.
Apoi, raman cu lacrimile. Am plecat incet nu-stiu-unde. Le-am varsat pe drumul nestiut. Si-am sperat ca, de va mai fi lumina vreodata, se va lua dupa firimiturile-lacrimi si ma va gasi nu-stiu-unde.