Corectorul

Mi-l amintesc. Vag, dar mi-l amintesc. De obicei, era un tip pe care toata redactia nu putea sa-l inghita. "Pai, ce, are el mai multa carte ca mine? Numai din cauza lui nu e gata pagina!" Era mai retras si purta niste ochelari cu dioptrii care tradau noptile de citit la veioza. Isi intra in paine cam dupa ce toata lumea isi termina treaba. Ziarul era deja scris. Atunci intervenea el si avea grija ca ziarul scris sa nu fie doar o adunatura de semne care umple un spatiu tipografic.
Probabil ca l-as fi uitat. Doar ca, la un moment dat, i-am preluat treaba. Pentru "eficientizarea" ziarului, el si ceilalti ca el fusesera concediati. Timp de cateva luni am facut si treaba lui. Luam printul fiecarei pagini al carei responsabil eram si "vanam" greselile gramaticale. Era o treaba migaloasa dar care mi-a prins foarte bine. Poate de aceea am ramas cu un soi de obsesie pentru greselile gramaticale, atat scrise cat si vorbite.
Intre timp a disparut. Si asta se vede cu ochiul liber. Poate ca-ti trebuie dioptrii mari cand "vanezi" greselile, dar nu ai nevoie de ochelari cand sesizezi absenta corectorului. Dupa mai multe saptamani in care am citit ziarele doar on-line, astazi dimineata m-am gandit sa mai savurez o editie printata, ca-n "good old days". Si am "savurat" Pro Sport si Gazeta Sporturilor. Aproape nu e articol fara greseli. Cuvinte lipsa, dezacorduri, fraze ilogice, etc. Nu are rost sa mai exemplific.
Banuiesc ca business-ul s-a eficientizat. Ies pe post sau apar in ziar texte scrise de oameni care au trecut pe la scoala doar ca sa nu se plictiseasca acasa. M-am intors la on-line, aici gramatica e oricum limba straina, macar stii la ce sa te-astepti, si il citesc in evz.ro pe Radu Paraschivescu cu "Romana la consult" (un atac pe fata la breasla din care fac parte) si pe Dragos Bucurenci cu "Mai am decat un dor". QED.