Colegul Dan Filoti a facut un gest curajos pe blogul sau de la Pro Sport. Exasperat si el ca e intrebat tot timpul cu cine tine, dar nu din pura curiozitate, ci pentru a putea "interpreta mai corect" opiniile sale, s-a hotarat sa-si faca publica simpatia pentru Rapid.
La un moment dat m-am descoperit pe un forum al stelistilor: faceau liste cu jurnalisti de sport, sa zica fiecare dintre forumisti daca stie cu cine tine vreun jurnalist. Totul avea un scop "nobil": finalizarea listei ar fi dus la o mai corecta interpretare a opiniilor jurnalistilor. E simplu: daca ajungem la concluzia ca Vali Moraru e "dinamovist", atunci nu ne mira ca a zis aseara la TV Sport Special ca "Steaua a jucat slab in prima repriza". E normal, ca doar e "dinamovist"! "Mama lui de caine!"
Cata vreme interesul asta pentru preferintele ziaristilor ramane in zone benigne, e in regula. Ma tem ca limitele astea sunt depasite demult. In ciuda reactiilor surprinzator de civilizate pe care Dan Filoti le-a avut la articolul cu marturisirea. As zice ca Dan a riscat si a castigat. Ar fi o poveste frumoasa. Dar cred ca e o victorie de moment. Pentru ca nu vreau sa-mi imaginez ce-i vor auzi urechile cand va merge pe Ghencea la un Steaua - Rapid. Oricum trebuie sa-ti pui doape in urechi si fara sa-ti marturisesti simpatiile, dar acum?
Ar fi cateva aspecte de lamurit:
1. Nu cred ca ai cum sa fii jurnalist de fotbal fara sa-ti placa fotbalul. Si, daca iti place, e si pentru ca undeva, in copilarie, ai inceput sa simti, de multe ori fara sa poti constientiza momentul declansarii, emotii unice cand joaca o anumita echipa. Tocmai acele trairi de adolescent indragostit te-au impins la un moment dat sa-ti alegi meseria asta.
2. Pe cat sunt de convins ca nu poti sa fii jurnalist de sport fara sa fii cat de cat suporter, pe atat de sigur sunt ca poti sa faci meseria asta cu demnitate si cu respect fata de publicul tau. Includ in respectul asta si incercarea zilnica de a fi cat mai obiectiv.
3. Suporterul trebuie sa inteleaga faptul ca nu am zis aseara la TV Sport Special ca "Steaua a jucat slab in prima repriza" pentru ca as fi dinamovist sau rapidist, ci pentru ca asa cred eu ca a fost. Pot sa am dreptate sau nu, dar e o opinie formulata ca urmare a asteptarilor mele de la jocul unei echipe de fotbal. Asteptari formate si ele in timp. Bineinteles ca sunt si jurnalisti care isi scot cuvintele pe gura sau din tastatura doar dupa ce au calculat cat le iese la treaba asta, dar scriam ceva mai sus despre demnitate si respect. Pe scurt, pot sa tin cu Rapid si sa spun ca Razvan Lucescu a gresit cand a facut schimbarile, e libertatea pe care ti-o dau tocmai demnitatea si respectul amintite mai sus.
4. Nu are importanta cu cine tine un jurnalist. Important e ca "suporterul" din el sa nu-i afecteze principiile de baza ale meseriei.
5. Atata vreme cat toata lumea te acuza ca esti cu "dusmanul", inseamna ca-ti faci treaba onorabil din punctul asta de vedere.
Thursday, January 18, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment